Nasterea
Domnului si Mîntuitorului nostru Iisus Hristos
Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,
Rasarit-a lumii lumina cunostiintei.
Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor
De la stea s-au invatat sa se inchine Tie,
Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine,
Rasaritul
cel de sus, Doamne, slava Tie.
Colinde
Românesti in format mp3
Cuvânt
la nașterea Domnului
Parintele Cleopa
Fiindca ne aflam în vremea de
praznuire a Nasterii lui Iisus Hristos, Mântuitorul si Dumnezeul
nostru, m-am gândit sa spun câteva cuvinte în legatura cu acest
prealuminat si dumnezeiesc praznic al mântuirii întregii lumi.
Ati vazut ca atunci când vine primavara - fiecare din noi am apucat
atâtea primaveri câti ani avem -, mai întâi începe sa se încalzeasca
vremea, soarele începe sa arda mai cu putere, sa strabata cu razele
sale pâna la noi. Apoi începe a încolti iarba, pamântul se umple de
iarba verde si de flori; neamul pasarilor începe sa cânte frumos în
codri, în dumbravi, în câmpii si pe dealuri. Dobitoacele ies la pasune,
pastorii cânta din fluiere de bucuria primaverii, soarele strabate cu
putere printre vii si livezi, codrii înfrunzesc si toata podoaba
pamântului se schimba spre înnoire si se face un fel de rai pe pamânt.
Si fiecare are o multumire sufleteasca ajungând sa vada aceasta
împodobire si înnoire a stihiilor vremii, si de bucurie si multumire da
slava lui Dumnezeu.
Asa s-a întâmplat si când a ajuns la noi plinirea vremii, primavara cea
duhovniceasca a nasterii Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru
Iisus Hristos. Ea pe toate le-a bucurat, cum a zis Arhanghelul Gavriil
catre pastori: Iata, va bineves-tesc voua bucurie mare (Luca 2,10).
S-au bucurat cerul si pamântul de aceasta primavara si înnoire a
neamului omenesc.
Dar oare de când a venit la noi aceasta primavara? Înca de când a zis
Dumnezeu catre sarpe despre Eva: Aceasta îti va zdrobi capul (Facere 3,
15). Era o proorocie a lui Dumnezeu Tatal, ca prin femeie a cazut
neamul omenesc, si tot prin femeie, la plinirea vremii, se va zdrobi
capul sarpelui, adica al satanei.
Dar de ce se cheama Hristos samânta femeii? Apostolii spun ca Hristos
din samânta femeii S-a nascut. Pentru ce? Pentru ca El nu este samânta
de barbat dupa trup. Caci zice dumnezeiescul Maxim Marturisitorul în
"Cuvânt teologic" la întruparea lui Dumnezeu sau în capetele
cunostintei: "Sufletul Mântuitorului în persoana ipostasului s-a luat
de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei si Preacuratei
Fecioare Maria" (Filocalia 2, p. 215, într. 15, Sibiu, 1947, trad. de
Pr. dr. D. Staniloae).
Cam cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Domnului în trup,
traia în Mesopotamia, în tara cea dintre doua râuri, Tigru si Eufrat,
care se mai chema pe atunci "Poarta lui Dumnezeu", un mare vrajitor pe
care-l chema Valaam. El era dintr-o regiune numita Petor (Numerii 22,
5).
Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în nemernicia lui cea de
patruzeci de ani, în pustie, si ajunsese în pamântul amoreilor. Dupa ce
l-a batut pe Sihon, împaratul amoreilor, trecuse în pamântul Vasanului.
Acolo l-a batut pe Og, împaratul lor, si mare groaza a bagat în
popoarele de dincolo de Iordan si din pamântul lui Moab, care era
dincoace de Iordan, desi poporul înca nu trecuse Iordanul. Împaratia
lui Moab, care era lânga poalele Muntelui Carmel si lânga Ierihon, avea
pe atunci un împarat cu numele Balac.
Si acesta, când a vazut ca poporul lui Israel - caruia îi ajuta
Dumnezeu în vremea aceea, ca era singurul popor ce se închina
adevaratului Dumne-zeu - ia tara dupa tara si popor dupa popor, si a
ajuns lânga hotarele lui, a fost cuprins de mare spaima si grija. De
aceea împaratul Balac a strâns boierii curtii sale din Madiam si a zis:
Poporul acesta manânca acum totul împrejurul nostru, cum manânca boul
iarba câmpului (Numerii 22, 4).
Deci, sfatuindu-se ei si socotind ca nu vor putea tine piept unui popor
care se arata asa de puternic, au hotarât ca nu este altceva mai bun de
facut decât sa cheme în ajutor pe Valaam din Petor. Ca la popoarele
pagâne era mare credinta în acest vrajitor pe vremea aceea. Atâta
credinta aveau în acel mare vrajitor, încât îl socoteau ca pe un
dumnezeu.
Si a trimis Balac împaratul o delegatie peste Eufrat în Mesopotamia, cu
mari daruri si cu mare cinste la Valaam din Petor, sa vina sa-i ajute
cu farmecele sale, mai bine zis cu puterea draceasca, sa bata pe
poporul lui Israel, ca daca nu, tara lor va fi pierduta.
Si l-a dus pe vârful muntelui Peor si acolo i-a facut jertfelnice. Dar
Valaam, dupa ce i-a vorbit Dumnezeu prin gura asinei, în loc sa
blesteme poporul lui Israel a început sa prooroceasca cele despre
nasterea lui Iisus, zicând: Cât sunt de frumoase salasurile tale,
Iacove, corturile tale, Israele!... o stea rasare din Iacov; un toiag
se ridica din Israel si va lovi pe capeteniile Moabului si pe toti fiii
lui Set îi va zdrobi. Din Iacov se va scula Cel ce va stapâni cu
putere... (Numerii 24, 5, 17-19).
Si astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel, despre
steaua care trebuia sa se arate în vremea nasterii Mântuitorului, si ca
Acesta va da lovitura de moarte lumii pagâne si idolatre si va împarati
peste toate popoarele lumii, pâna în veac. Apoi, sculându-se, s-a
înapoiat în tara sa.
Acestea a proorocit pentru ca Duhul lui Dumnezeu a umbrit pe Valaam
vrajitorul.
Bagati de seama ca acestea s-au întâmplat cu 1500 de ani înainte de
venirea Mântuitorului, pe vremea lui Moise, când traia Balac, împaratul
Moa-bului. De atunci traditia aceasta era în tot pamântul Persiei si în
pamântul unde se afla astazi Irakul si Iranul.
Si asa, din traditie în traditie, a ajuns proorocia aceasta, pe care o
istoriseste dumnezeiasca Scriptura, pâna în vremea nasterii lui Iisus
Hristos. Si s-a aratat steaua în Egipt, în Persia si în alte parti cu
doi ani mai înainte.
Când au vazut magii o stea atât de mare, care nu-si mai facea drumul ca
si celelalte, de la rasarit la apus, ci venea de la miazazi la
miazanoapte -, stiind si proorocia lui Valaam -, au putut cunoaste
despre steaua care va rasari din Iacov, din Israel, din protoparintele
neamului evreiesc, Împaratul care va zdrobi toate împaratiile lumii si
va împarati în veac în împaratia cea duhovniceasca si fara de sfârsit
(conf. Luca 1, 33).
Dar cine erau magii care au pornit sa se închine Mântuitorului? Sa nu
credeti ca erau vrajitori ca Valaam din Petor. Nu. În Persia, magi se
numeau cei mai mari filozofi si astronomi, ghicitori în stele sau
astrologi. Ei aveau carti vechi ramase de la Valaam si de la alti
înaintasi si stiau, din traditia de un mileniu si jumatate, ca se va
arata o stea neobisnuita, o stea facându-si drumul altfel, nu asa cum
i-a zis Ziditorul de la început, si atunci Se va naste un Împarat care
va împarati toata lumea. Si pândeau, ca erau astronomi, sa vada când va
aparea steaua care sa-si faca drumul ei, nu asa ca toate celelalte.
Oare nu te-ai speria sa vezi acum o stea ca vine de la miazazi spre
miazanoapte? Acum ai zice ca e satelit, ca seamana cu stelele, dar
atunci nu erau sateliti. Deci se stia ca acesta este un semn minunat
nemaiîntâlnit. "Oare ce-i cu steaua aceasta? O fi steaua despre care a
spus Valaam din Petor!"
Si de ce a aparut steaua cu doi ani mai înainte de nastere? A fost o
rânduiala dumnezeiasca sa se arate cu doi ani mai înainte, ca sa aiba
ei când se pregati pentru o calatorie lunga, din Persia pâna în
Ierusalim, caci trebuiau sa mearga peste 1000 de km, si pe atunci nu
era atât de usor ca acum.
Si cei trei mari filosofi si magi au pornit cu camilele încarcate cu
hrana si cu daruri, sa-L gaseas-ca pe Împaratul lumii.
Patru au pornit, dar numai trei au ajuns. Unul din ei cu numele
Artavan, fiind împiedicat de diavo-lul, n-a putut sa vina sa se închine
Mântuitorului în Betleem, ci a ajuns mai târziu, când Hristos era
rastignit pe Cruce.
Iubiti credinciosi,
Dar cum s-a savârsit aceasta taina duhovni-ceasca? Noua ne istoriseste
Evanghelistul Matei asa: Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost: ca
logodita fiind Maria, mama Lui, cu Iosif, mai înainte de a fi ei
împreuna, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt (Matei 1, 18).
Dar de ce a trebuit sa se logodeasca cu barbat cea Preasfânta si
Preacurata Fecioara, daca a nascut de la Duhul Sfânt si a fost camara
plina de toate darurile Sfântului Duh?
Dupa cum arata dumnezeiestii Parinti, Maica Domnului a fost logodita
pentru doua pricini. Prima, pentru ca trebuia sa fie mintit satana. Cu
700 de ani înainte de venirea Domnului, Proorocul Isaia, evan-ghelistul
Vechiului Testament, a spus la capitolul 7, versetul 14: Iata, fecioara
în pântece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel, ce
se tâlcuieste, cu noi este Dumnezeu.
Satana a înteles, prin gura acestui prooroc, ca o fecioara va zamisli
în chip negrait la plinirea vremii, prin lucrarea lui Dumnezeu, si din
ceasul acela a început sa pândeasca pe toate fecioarele câte erau pe
fata pamântului, sa afle care din ele va naste fara barbat, ca sa puna
piedici planului mântuirii neamului omenesc. Caci, daca o afla poporul
având în pântece nefiind logodita, o ucidea cu pietre, dupa legea lui
Moise.
Dar satana s-a înselat, ca nu poate el niciodata sa împiedice lucrarea
lui Dumnezeu si sa întârzie taina mântuirii. Ca zice dreptul Iov: El
(Dumnezeu) destrama planurile celor vicleni... El prinde pe înte-lepti
în istetimea lor si sfatul celor înselatori ies prost (Iov 5, 12-13).
De aceea Dumnezeu Si-a aratat întelepciunea si prudenta, când a dat
logodnic Fecioarei, ca sa creada toata lumea si însusi satana ca este
femeie ca toate femeile, si el (satana) sa nu banuiasca ca ea este
fecioara cea din veci asteptata si aleasa sa nasca pe Mesia.
Iar a doua pricina a fost si mai tainica. Sfântul Grigorie Teologul si
Marele Vasile spun ca s-a dat logodnic fecioarei, ca nu cumva satana,
cunoscând de la început taina mântuirii, sa nu intre în lupta cu
Hristos. (Marele Vasile, Tâlcuire la psalmul 44 si Sfântul Grigorie
Teologul, Cuvânt la Nasterea Dom-nului).
Caci Hristos trebuia sa patimeasca, sa fie batjocorit, ocarât,
schingiuit, rastignit si la urma sa fie omorât, si satana stia ca noi
prin ranile Lui ne vom vindeca. Toate acestea erau prezise de Isaia,
care a zis: Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele
noastre S-a împovarat... si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat
(53, 4-5).
Iata ce trebuia sa patimeasca El, conducatorul lumii, de la om! Si daca
ar fi stiut satana ca aceasta fecioara are sa nasca pe Hristos, nu avea
oare sa fuga departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi
ocarât si batjocorit si omorât, ca sa nu se plineasca în felul acesta
mântuirea lumii, care trebuia sa vina prin Cruce.
Atunci satana n-avea sa mai întarâte pe evrei, pe farisei, pe
carturari. N-avea sa-l mai faca vânzator pe Iuda; nu apela la Pilat,
nici la Irod, sa-L prigo-neasca. Dar de ce? Ca nu cumva sa biruie
Hristos si sa ne mântuim noi! Dar asa, necunoscând taina, a început
sa-L prigoneasca chiar dupa botez, socotind ca-i un drept sau un
prooroc.
Ca auzi ce-I spune satana în muntele Caranta-niei, caci nu stia sigur
cine este: De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se
faca pâini (Matei 4, 1). Iar altadata, când duhul necurat a strigat din
îndracitul din tinutul gherghesenilor: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui
Dumnezeu Celui Preaînalt? (Luca 8, 28).
A spus acestea pentru ca diavolul stia scriptura care zice: Eu am zis:
Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6). Deci
satana îl socotea pe Mântuitorul ca pe un fiu al lui Dumnezeu dupa dar,
asemeni proorocilor si dreptilor catre care a fost cuvântul lui
Dumnezeu (Ioan 10, 35), nestiind ca este Fiul lui Dumnezeu dupa fiinta,
Cel care va prada iadul si va omorî moartea.
Dar cu câti oameni nu se luptase el de atâtea mii de ani! Cu câti
patriarhi, cu câti drepti, cu câti facatori de minuni, care au înviat
si mortii? El stia ca trebuia sa vina proorocul prezis de Moise, dar nu
stia ca va veni în persoana lui Hristos. Iata, deci, cele doua pricini
pentru care a pus Dumnezeu logodnic lânga Preacurata Fecioara Maria.
Iubiti credinciosi,
Dar sa mergem cu Evanghelia mai departe. Si Iosif, când a vazut ca
Maica Domnului are în pân-tece, s-a întristat. El stia ca a luat pe
aceasta fecioara din mâna proorocului Zaharia, sa-i pazeasca fecioria
nestricata si s-o pazeasca cu totul în învatatura Sfintelor Scripturi.
Si când a vazut-o grea, a început a se spaimânta, a se mâhni cu gândul,
cum cânta Biserica: "Spaimântatu-s-a Iosif..." si "Nu te mâhni,
Iosife...".
S-a mâhnit Iosif, gândind cum se poate ca o fecioara de 15 ani, curata
si preasfânta, pe care a luat-o din Sfânta Sfintelor, pe care a
hranit-o Arhan-ghelul Gavriil 12 ani, încredintata lui ca unui om
batrân si vaduv, cum se poate deci ca aceasta camara a tainelor,
aceasta floare a raiului si a cerului, sa fie acum grea? Cine a
înselat-o pe Maria? Cine a gresit cu dânsa? Cum de s-a încumetat cineva
sa se apropie de un vas al Duhului Sfânt?
Acestea erau întrebarile pe care bietul si dreptul Iosif si le punea,
mâhnindu-se dupa dreptate. Avea dreptul sa se mâhneasca, fiindca toata
grija de a o pazi era asupra sa. "Ma tem - gândea el - ca de voi spune
lui Zaharia aceasta, o sa ma mustre, ca de ce n-am pazit-o; iar daca va
afla poporul, pe dânsa o va ucide cu pietre. Da - îsi zicea el -, mai
bine am s-o las în taina si ma duc".
Si cugetând el acestea, iata îngerul Domnului i s-a aratat în vis,
graind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica
ta, ca ceea ce s-a zamislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Iar Iosif
a primit aceste cuvinte ca si cum Însusi Dumnezeu i-ar fi spus: "Nu te
teme ca a înselat-o cineva! Nu te teme ca de comoara aceasta a Duhului
Sfânt s-a atins cineva sa ti-o fure! Nu. Este preasfânta, preacurata!
Pentru dânsa am facut cerul si pamântul si am zidit toata faptura!
Ia-o, si nu te teme!"
Si asa, întarit de înger, Iosif a luat-o! Si zice mai încolo Scriptura:
Si n-a cunoscut-o pe ea pâna când a nascut pe Fiul Sau cel Unul-Nascut,
Caruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25). De la acest cuvânt pâna
când, pornesc neoprotestantii de tot felul si nu voiesc s-o laude si
s-o cinsteasca pe Maica Domnului. Ci zic: Auzi ce spune Scriptura: Si
n-a cunoscut-o pe ea pâna când..., ca si cum ar da a întelege ca dupa
aceea, dupa ce a nascut pe Cel Unul-Nascut, s-o fi cunoscut Iosif!
Dar nebuni sunt si slabi la minte toti cei care cugeta asemenea cu
dânsii. Sa cerceteze Scriptura mai întâi si sa vada ce înseamna
cuvântul pâna când. Si atunci sa vada adevarul, care straluceste mai
mult decât soarele în Evanghelie si în toate dumneze-iestile Scripturi.
Cuvântul "pâna când" înseamna vesnicie, se spune în Dogmatica Sfântului
Ioan Damaschin. Si citind în scrierile dumnezeiestilor Parinti, vedem
tâlcuit ca, atunci când auzim zicându-se în psalmul 109: Sezi de-a
dreapta Mea, pâna ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor
Tale, sa nu întelegi ca de la judecata înainte, de când va zdrobi
Hristos toata vrajmasia si pe diavolul si pe cei potrivnici, nu va mai
sedea de-a dreapta Tatalui, spre a împarati cu El peste toate
veacurile, deoarece stim bine si este scris, ca împaratia Lui nu va
avea sfârsit (Luca 1, 33).
Sau când auzim de sotia lui David, Micol, fata lui Saul cea mai mica,
se zice ca n-a avut copii pâna în ziua mortii ei (II Regi 6, 23).
Înseamna ca a nascut dupa ce a murit? Câta nebunie ar fi sa crezi ca a
nascut dupa ce a îngropat-o?! Deci a aratat vesnicia, ca niciodata nu a
mai nascut.
Sau despre corbul lui Noe, ce zice? Si nu s-a mai întors corbul în
corabia lui Noe pâna ce a secat apa de pe pamânt (Facerea 8, 7). Dar
s-a întors vreodata, sau o sa se mai întoarca? Nu! Porumbelul s-a
întors a doua oara, dar corbul nu s-a mai întors!
Deci cuvântul pâna când înseamna vesnicie! Asa si despre Maica
Domnului. Când auzi ca n-a cunoscut-o pe ea pâna când înseamna ca în
vecii vecilor n-a cunoscut barbat si n-a cunoscut-o nimeni.
Ce spune dumnezeiasca Evanghelie mai depar-te? Si a luat pe Maria,
logodnica sa, ca a venit porunca de la cezarul August, când domnea în
Siria Quirinius, sa mearga fiecare sa se înscrie. Unde? În cetatea sa.
Si a venit Iosif cu Maria în cetatea Betleem. De ce au venit în
Betleem? Betleemul era cetatea lui David, caci ati auzit mai sus ce i-a
spus îngerul lui Iosif, logodnicul Fecioarei: Iosife, fiul lui David...
Si fiindca si Iosif si Maica Domnului se trageau din neamul si din casa
lui David, dupa dreptate au venit în Betleem sa se înscrie, cu toate ca
acum locuiau în alta parte.
Betleemul, numit în vechime si Efrata, se mai chema si cetatea lui
David, caci într-însa s-a nascut si s-a uns ca împarat marele stramos
al Mântui-torului, dupa trup. Dar s-a mai numit si "Casa Pâinii", de
catre fericitul patriarh Iacov, care, pascându-si turmele oilor sale pe
acele locuri, mai înainte a vazut si a proorocit ca acolo avea sa se
pogoare si sa Se nasca Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul
nostru Iisus Hristos.
Dar unde se afla Betleemul? În Palestina. Este o cetate mica, la
jumatatea caii între Ierusalim si Hebron, unde s-a nascut Sfântul Ioan
Botezatorul si unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei
îngeri, mai bine-zis cu Sfânta Treime. Acolo era Betleemul!
Dar de ce S-a nascut Mântuitorul în Betleem? Era vreo proorocie ca
Betleemul va fi locul de nastere al lui Iisus Hristos? Era. Proorocul
Miheia a spus mai înainte cu vreo 4-500 de ani de venirea lui Hristos
în lume: Si tu, Betleeme, pamântul lui Iuda, nicidecum nu esti mai mic
între voievodatele lui Iuda, caci din tine va iesi Povatuitorul, Care
va paste pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1; Matei 2, 6).
Aceasta proorocie au cunoscut-o si arhiereii si carturarii, caci atunci
când i-a întrebat Irod: "Unde va sa se nasca Hristosul", ei au raspuns:
"În Betlee-mul Iudeii". Si i-au spus proorocia aceasta.
Deci, când a venit Iosif în Betleemul Iudeii cu Maica Domnului,
împlinindu-se noua luni, tocmai atunci a sosit vremea de nastere. Si
atunci, aflându-se în Betleem, cautau un loc unde sa poata naste.
Iubiti frati, poate si dumneavoastra si noi am stat în una din nopti
afara, când cerul era înstelat si stelele asa de frumoase si de
stralucitoare, ca în timpul de iarna de acum. Ce ati face daca ati
vedea deodata ca stelele si cerul tot vin si vin si vin spre pamânt si
se apropie? Si din ce se apropie mai tare, mai tare lumineaza; si de
atâta orbire si de frica, negresit, mai ca v-ar iesi sufletul! Ce s-ar
întâmpla? Câta spaima ar fi!
Sau daca am vedea deodata în timpul zilei ca soarele începe sa vina
catre noi si tot vine si orbeste lumea si arde lumea cu razele sale si
miliarde de raze strapung vazduhul, arzând toate si luminând toate!
Câta frica ar fi atunci si cât cutremur sa vezi stelele si soarele
venind spre pamânt.
Ei, dar nimic n-ar fi aceasta fata de ce s-a întâmplat la nasterea lui
Hristos. Ca nu cerul, nu soarele s-a coborât atunci la noi, ci
Ziditorul cerului si al pamântului. Cel ce a zidit soarele si a pus
lumina, razele si caldura în el, si a pus luminatori pe taria cerului.
Acela a venit!
Câta spaima, cât cutremur n-ar trebui sa ne cuprinda pe noi gândind ca
Cel Care a facut toate din nimic, a venit pâna la firea noastra. Si n-a
voit sa vina sa se nasca în palatele cezarilor Romei sau la faraonii
Egiptului, unde era numai aur, ci într-o iesle simpla, într-o pestera.
Era o pestera cu iesle pentru vite, care avea cam 20-30 de picioare
latime, unde se adaposteau vitele de caldura mare. Era pestera unde
David închidea oile când era pastor.
Deci Mântuitorul a voit sa Se nasca chiar în pestera unde David,
stramosul Sau dupa trup, a trait. N-a ales palatele din Roma, nici pe
cele din Persia, ci pestera lui David, ca sa-si arate smerenia chiar de
la început, de la nastere.
Dar de ce S-a nascut într-o pestera? Pentru ca ea este simbolul
întunericului. El a venit sa aduca lumina si în temnita iadului si în
lumea care era în noapte, ca zice marele Apostol Pavel: Întunericul
veacului acestuia. Veacul de acum si mai ales cel pâna la Hristos era o
noapte lunga, în care lumea era oarba, statea în întunericul slujirii
de idoli si al pacatului.
Si S-a nascut Hristos noaptea, la miezul noptii si în pestera, ca sa
arate ca El a venit sa aduca lumina, sa risipeasca întunericul. Unde?
La pesterile de care a spus Isaia, caci zice: pesterile lor - vorbeste
de pesterile iadului - în veci cu întuneric sunt facute. Si a venit sa
risipeasca întunericul din pesterile iadului si întunericul pacatului
de pe fata pamântului.
Dar de ce S-a nascut Iisus Hristos la miezul noptii? A venit sa
lumineze pesterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea
mii de ani, pentru ca Hristos era lumina cea adevarata, care lumineaza
pe tot omul care va sa vie în lume. El de la început era lumina lumii
si a venit sa lumineze si sa straluceasca în toate partile cu razele
soarelui dumnezeirii Sale.
Dar stiti în care zi a saptamânii S-a nascut Hristos? Poate va întreaba
cineva. Adu-ti aminte din Sfânta Scriptura ziua în care a facut
Dumnezeu lumina, când a zis: "Sa se faca lumina" si a fost lumina!
(Facerea 1, 3). Ziua întâi a saptamânii, Duminica sau "Ziua soarelui"!
Duminica S-a nascut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arata Sfintii
Parinti de la Soborul IV Ecumenic. Duminica a înviat din morti (Matei
28, 1). Duminica a turnat Hristos din Duhul Sfânt peste Sfintii Sai
ucenici si Apostoli. Duminica Sfintii Apostoli faceau Sfânta Liturghie.
Tot Duminica s-a descoperit si Apocalipsa, ca Sfântul Evanghelist Ioan
zice: Am fost în duh în zi de Duminica (1, 10). Iata dar, câte sunt
legate de ziua Duminicii!
De aceea a sfintit Dumnezeu ziua Duminicii si cu nasterea Sa, pentru ca
în ziua aceasta, cum v-am spus, a facut Dumnezeu lumina. Parca ne-ar fi
spus Mântuitorul: "Eu Însumi am facut lumina cea zidita atunci, si am
venit sa aduc lumina cea sfintita si duhovniceasca la toata lumea. Eu
am adus lumina peste tot omul si voi lumina peste tot omul care vine în
lume ca lumina sfintita. Eu am facut lumina atunci când am facut
soarele si lumina zilei, si Eu am venit acum cu lumina gândita, ca
lumina duhovniceasca". Iata pentru care pricina Hristos S-a nascut
Duminica si la miezul noptii.
Iubiti credinciosi,
Magii, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la stapânitorul Irod si au
întrebat unde este Împaratul care S-a nascut. Si întelegând Irod ca în
Iudeea si anume în Betleem se va naste Hristos, cu mare viclesug le-a
spus magilor: Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si,
daca Îl veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma închin
Lui (Matei 2, 8).
N-avea el de gând sa-L cinsteasca, ci voia numai sa afle unde este, ca
sa-L piarda. Dar cum v-am mai spus, planul lui Dumnezeu nu-l poate opri
nimeni. Nici dracii, nici îngerii, nici oamenii, nici popoarele,
nimeni, nimeni. El înainteaza vesnic cum este rânduit de Dumnezeu.
S-au dus deci magii, dupa cum stiti, si au aflat steaua deasupra
pesterii din Betleem. Apoi s-au închinat cu mare bucurie si cinste
Domnului nostru Iisus Hristos, si I-au adus daruri: aur, smirna si
tamâie. Aur, ca unui împarat, tamâie, ca unui Dumnezeu si smirna ca
unui mort (muritor). Si luând înstiintare în vis sa nu se mai întoarca
la Irod, au pornit înapoi pe alta cale.
Irod, vazând ca a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie si de mare
tulburare. Si aducându-si aminte de cele spuse de magi, ca steaua s-a
aratat cu doi ani mai înainte, a trimis ostasi în Betleemul Iudeii si
în jur, sa taie toti pruncii de doi ani si mai jos, ca numai asa va fi
sigur de uciderea acelui Împarat, Care este Hristos.
Dar înainte de aceasta, îngerul Domnului se arata lui Iosif în vis si-i
spuse: Scoala-te, ia pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt si stai
acolo pâna ce-ti voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L
omoare (Matei 2, 13).
Ati vazut purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru Fiul Sau? Dar de ce
i-a zis: "Fugi"? Oare S-a temut Hristos de Irod? De ce fuge Dumnezeu de
om? Se teme oare de el? Doamne fereste! De câte ori nu a trecut Hristos
prin mijlocul fariseilor când au vrut sa-L prinda?
Aceasta a facut-o spre a ne da noua pilda, ca sa fugim din calea
primejdiei când vedem ca vine asupra noastra; pentru ca zice Sfântul
Ioan Gura de Aur: "Daca vezi ca vine primejdia, sa n-ai cutezanta si
mândria cugetului sa stai în calea primejdiei. Daca stai, va lua
Dumnezeu darul de la tine, fiindca te încrezi în tine. Daca Dumnezeu
vrea sa patimesti martiriul si sa te încununeze, te gaseste dusmanul.
Dar tu esti dator sa te pazesti, sa nu crezi ca esti mai tare decât
Petru si Pavel si sa stai în calea primejdiei".
Dar câti din drepti n-au fugit si nu s-au ferit? De câte ori n-a fugit
David de furia lui Saul, care îl urmarea ca sa-l piarda?
Sfântul Atanasie cel Mare a fugit de furia arienilor; Emilian al
Cizicului, treizeci de ani a umblat fugar; Teofilact al Nicomidiei,
douazeci si opt; Ilarion cel Nou a stat la o vaduva batrâna sapte ani
într-o gradina, într-un bordei; Sfântul Nichifor, Patriarhul
Constantinopolului, a stat doisprezece ani pe malul marii la un pescar,
fiindca îl urmarea Leon, împaratul iconoclast; Sfântul Teodor Studitul
doua-zeci de ani a fost fugar si de asemenea ucenicul sau, Nicolae
Marturisitorul.
Deci, vedem din vremea prigoanelor cum s-au ferit crestinii si sfintii,
ca sa nu aiba mândria sa spuna: "Ma duc la moarte!" Pentru ca nu suntem
pregatiti de moarte, si Dumnezeu, când vede ca omul se reazema pe
puterile lui, îi ia darul. Este mai bine sa zicem: "Doamne, sunt
pacatos, sunt neputincios si fricos, de aceea fug. Daca vrei sa ma
întaresti Tu, scoate-ma; daca nu, fug!" Ce spune Proorocul Isaia în
cântarea a patra? Mergi, poporul Meu, încuie usa ta, ascunde-te putin,
câtusi de putin, pâna va trece mânia Domnului (Isaia 26, 20).
Auzi! Sa ne ascundem putin, câtusi de putin, pâna va trece mânia
Domnului. Nu avem porunca sa iesim în vileag, dar nici sa ne lepadam de
Hristos când suntem descoperiti.
Si Sfântul Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei, pentru
prigoana cea mare care va fi catre sfârsitul lumii pentru toata
Biserica de pe fata pamântului, zice: "În vremea aceea va ajuta
Bisericii lui Hristos pustia cea gândita si cea simtita". Pustia cea
gândita este atunci când omul va tine credinta în taina si se va ruga
din inima lui Dumnezeu sa se pregateasca pentru mucenicie si pentru
moarte.
Iar pustia cea simtita vor fi codrii, muntii, dea-lurile, vaile adânci,
desisurile, care vor adaposti pe robii lui Dumnezeu si îi vor acoperi.
Asa trebuie sa facem. Negresit, în toata vremea si în tot locul,
crestinul trebuie sa fie pilda, sa marturiseasca prin toata viata sa ca
este cu adevarat lumina lumii si sarea pamântului, sa aiba mereu în
minte cuvântul Apostolului: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu
gura se marturiseste spre mântuire (Romani 10, 10).
Dar si aceasta sa o învatam din Evanghelia de azi: ca este bine, si
dupa Sfintii Prooroci si dupa Sfintii Apostoli, sa te feresti din calea
primejdiei când poti. Când nu, stam înaintea Domnului si El va întari
pe cele neputincioase si va plini cele cu lipsa ale noastre.
Iubiti credinciosi,
Iata ce s-a întâmplat. Sculându-se Iosif a luat Pruncul si pe mama Lui
si au fugit în Egipt. Si au stat acolo, dupa marturia unor sfinti si a
unor mari istorici, sapte ani, ca Irod a domnit 13 ani, cum arata
marele istoric evreu Iosif Flaviu.
Si S-a dus Mântuitorul în Egipt pentru doua pricini: prima ca sa
împlineasca proorocia lui Osea: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea
11, 1; Matei 2, 15), precum trebuia sa plineasca la vreme si proorocia
despre rastignire, hranirea cu otet, trestia si toate celelalte.
Dar si pentru alta pricina s-a facut aceasta: În secolele II-IV dupa
Hristos au iesit niste erezii numite gnostice: montanistii, arienii si
altele. Si o seama din ei au nalucit ca Hristos S-a nascut nu dupa
fire, ci dupa nalucire. Deci, daca nu S-ar fi ascuns Hristos, acesti
eretici ar fi nalucit ca El nu ar fi fost si om dupa trup, ci numai
Dumnezeu, care dupa nalucire S-a întrupat.
Dar daca a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca sa arate ca
poarta si fire omeneasca si ca sabia l-ar fi taiat. Deci a facut
aceasta ca sa se foloseasca Biserica mai târziu. A fugit deci ca sa
împlineasca proorocia care spune ca din Egipt am chemat pe Fiul Meu si
ca sa arate ca purta trup si S-a ferit cu firea Sa omeneasca de sabia
lui Irod.
Iar dupa ce au stat ei sapte ani în Egipt, Iosif, primind porunca în
vis, a luat Pruncul si pe mama Lui si a venit în partile Galileii, în
pamântul lui Israel (Matei 2, 21-22).
Si ducându-se în Galileea, s-au asezat în cetatea Nazaret. Dar de ce au
venit tocmai la Nazaret? Ca sa se împlineasca Scriptura, care zice:
...Nazarinean se va chema. Dar de la Sfintii Parinti aflam ca cuvântul
nazarinean nu exista în toata Scriptura. Atunci de ce se zice: Si a
venit si a locuit în orasul Nazaret, ca sa se împlineasca ceea ce s-a
spus prin prooroci, ca Nazarinean se va chema (Matei 2, 23).
Dar câte Scripturi nu existau mai înainte, de care stim prin traditie?
Iudeii au fost stramutati din locul lor si o multime de carti canonice
de-ale lor s-au pierdut, cum a fost si Cartea Întelepciunii lui Isus,
fiul lui Sirah, a lui Tobie si altele care au intrat în canonul
cartilor Scripturii. Asa se întelege proorocia aceasta de "Nazarinean".
Se banuieste ca se afla în cartile lui Enoh, care a scris 19 carti, ce
se aflau în corabia lui Noe când a venit potopul. Caci se stia si dupa
potop de proorocia lui Enoh, de care aminteste Sfântul Apostol Iuda în
Epistola sa soborniceasca si în cea de a doua a Sfântului Apostol Petru.
Deci cuvântul "Nazarinean" nu-l gasesti în toata Scriptura, dar s-a
pastrat prin traditie, din proorociile lui Enoh. Asa spun dumnezeiestii
Parinti.
Dar mai avem oare si altele din prorociile care s-au pastrat numai prin
traditie si nu sunt scrise? Da, avem. Iata ce spune Epistola a doua a
Sfântului Apostol Pavel catre Timotei: Dupa cum Iannes si Iambres s-au
împotrivit lui Moise, asa si acestia stau împotriva adevarului... si
celelalte (3, 8).
Ati vazut? Dar cautati la Numerii si la Levitic, sa vedeti, gasiti pe
Iannes si Iambres în Scriptura?
Am avut o discutie cu adventistii de la Fundul Moldovei, care ziceau ca
ei cred numai ce este scris. "Daca voi credeti numai ce este scris, va
rog sa-mi aratati unde se scrie de Iannes si Iambres în Scriptura?" Au
zis: "Nu este scris". "Si de unde stie Pavel, care nu spune minciuni?
Voi credeti în toate cele 14 epistole ale lui. De unde stie el ca
Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise?" Au raspuns: "Poate din
traditie". "Nu "poate". Eu va aduc voua si altele din Scriptura, care
arata ca traditia este mai veche decât Scriptura. Si Scriptura nu este
altceva decât o traditie veche întreaga, scrisa.
V-am dat pilda cu Iannes si Iambres. Unde vedeti în Scriptura ca asa
i-a chemat? În ea se spune numai ca vrajitorii lui Faraon s-au
împotrivit lui Moise pâna la a treia plaga (Iesire 7, 11, 22; 8, 7),
pâna ce a dat Moise în tot pamântul musita, dar nu spune cum îi chema
pe vrajitorii care s-au împotrivit lui.
Asadar, fratii mei, din predica de azi, pe lânga altele, sa va ramâna
cu osebire în minte, întâi, ca suntem datori sa ne ferim în vreme de
primejdie, dupa a noastra putere; iar al doilea, ca unele proorocii
despre Mântuitorul le-au adus Sfintii Evanghelisti din Sfânta Traditie,
care este mai veche decât Sfânta Scriptura. Asa este aceasta care zice
ca Mântuitorul Se va chema "Nazarinean".
Aceasta s-o stiti despre Nasterea Mântuitorului Iisus Hristos. Mai
înainte de toate sa dati slava milostivirii si bunatatii celei negraite
a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si Preacuratei si Preasfintei
Fecioare Maria, care a slujit la Nasterea Lui, ca ne-a învrednicit pe
toti sa mai ajungem înca o data Nasterea Domnului si sa praznuim
înnoirea neamului omenesc prin taina venirii cea în trup a lui
Dumne-zeu Cuvântul.
Cu aceasta închei si rog pe Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa nu uitam cele
ce le-am spus si cele ce ati auzit. Amin!
Parintele
Cleopa
|