S-a născut Hristos Lăudați !	Am plecat să colindăm	Bună dimineata la Mos Ajun
Mos Craciun	O ce veste Minunată	Steaua sus răsare
Trei Pastori	Trei Crai	Nu-i vremea de dormit
Colindita	Crăciunul	Colind 1
Colind 2	Colind 3	Colind 4
Colind 5	Colind 6	Colind 7
Colind 8	Colind 9	Colind 10
Colind 11	Iisus Se naste Mariti-l	Colind 12
Hrusca: Afara ninge linistit	Madrigal: Domn Domn Sa-naltam	Madrigal: Iata vin colindatorii
Madrigal:  O ce veste minunata	Tudor Gheorghe: Colinda	Da-ne gazda colacei
Hrusca: Vita Verde linistit

Cuvânt la nașterea Domnului
Parintele Cleopa

Fiindca ne aflam în vremea de praznuire a Nasterii lui Iisus Hristos, Mântuitorul si Dumnezeul nostru, m-am gândit sa spun câteva cuvinte în legatura cu acest prealuminat si dumnezeiesc praznic al mântuirii întregii lumi.

Ati vazut ca atunci când vine primavara - fiecare din noi am apucat atâtea primaveri câti ani avem -, mai întâi începe sa se încalzeasca vremea, soarele începe sa arda mai cu putere, sa strabata cu razele sale pâna la noi. Apoi începe a încolti iarba, pamântul se umple de iarba verde si de flori; neamul pasarilor începe sa cânte frumos în codri, în dumbravi, în câmpii si pe dealuri. Dobitoacele ies la pasune, pastorii cânta din fluiere de bucuria primaverii, soarele strabate cu putere printre vii si livezi, codrii înfrunzesc si toata podoaba pamântului se schimba spre înnoire si se face un fel de rai pe pamânt. Si fiecare are o multumire sufleteasca ajungând sa vada aceasta împodobire si înnoire a stihiilor vremii, si de bucurie si multumire da slava lui Dumnezeu.

Asa s-a întâmplat si când a ajuns la noi plinirea vremii, primavara cea duhovniceasca a nasterii Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea pe toate le-a bucurat, cum a zis Arhanghelul Gavriil catre pastori: Iata, va bineves-tesc voua bucurie mare (Luca 2,10). S-au bucurat cerul si pamântul de aceasta primavara si înnoire a neamului omenesc.

Dar oare de când a venit la noi aceasta primavara? Înca de când a zis Dumnezeu catre sarpe despre Eva: Aceasta îti va zdrobi capul (Facere 3, 15). Era o proorocie a lui Dumnezeu Tatal, ca prin femeie a cazut neamul omenesc, si tot prin femeie, la plinirea vremii, se va zdrobi capul sarpelui, adica al satanei.

Dar de ce se cheama Hristos samânta femeii? Apostolii spun ca Hristos din samânta femeii S-a nascut. Pentru ce? Pentru ca El nu este samânta de barbat dupa trup. Caci zice dumnezeiescul Maxim Marturisitorul în "Cuvânt teologic" la întruparea lui Dumnezeu sau în capetele cunostintei: "Sufletul Mântuitorului în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei si Preacuratei Fecioare Maria" (Filocalia 2, p. 215, într. 15, Sibiu, 1947, trad. de Pr. dr. D. Staniloae).

Cam cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Domnului în trup, traia în Mesopotamia, în tara cea dintre doua râuri, Tigru si Eufrat, care se mai chema pe atunci "Poarta lui Dumnezeu", un mare vrajitor pe care-l chema Valaam. El era dintr-o regiune numita Petor (Numerii 22, 5).

Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în nemernicia lui cea de patruzeci de ani, în pustie, si ajunsese în pamântul amoreilor. Dupa ce l-a batut pe Sihon, împaratul amoreilor, trecuse în pamântul Vasanului. Acolo l-a batut pe Og, împaratul lor, si mare groaza a bagat în popoarele de dincolo de Iordan si din pamântul lui Moab, care era dincoace de Iordan, desi poporul înca nu trecuse Iordanul. Împaratia lui Moab, care era lânga poalele Muntelui Carmel si lânga Ierihon, avea pe atunci un împarat cu numele Balac.

Si acesta, când a vazut ca poporul lui Israel - caruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, ca era singurul popor ce se închina adevaratului Dumne-zeu - ia tara dupa tara si popor dupa popor, si a ajuns lânga hotarele lui, a fost cuprins de mare spaima si grija. De aceea împaratul Balac a strâns boierii curtii sale din Madiam si a zis: Poporul acesta manânca acum totul împrejurul nostru, cum manânca boul iarba câmpului (Numerii 22, 4).

Deci, sfatuindu-se ei si socotind ca nu vor putea tine piept unui popor care se arata asa de puternic, au hotarât ca nu este altceva mai bun de facut decât sa cheme în ajutor pe Valaam din Petor. Ca la popoarele pagâne era mare credinta în acest vrajitor pe vremea aceea. Atâta credinta aveau în acel mare vrajitor, încât îl socoteau ca pe un dumnezeu.

Si a trimis Balac împaratul o delegatie peste Eufrat în Mesopotamia, cu mari daruri si cu mare cinste la Valaam din Petor, sa vina sa-i ajute cu farmecele sale, mai bine zis cu puterea draceasca, sa bata pe poporul lui Israel, ca daca nu, tara lor va fi pierduta.

Si l-a dus pe vârful muntelui Peor si acolo i-a facut jertfelnice. Dar Valaam, dupa ce i-a vorbit Dumnezeu prin gura asinei, în loc sa blesteme poporul lui Israel a început sa prooroceasca cele despre nasterea lui Iisus, zicând: Cât sunt de frumoase salasurile tale, Iacove, corturile tale, Israele!... o stea rasare din Iacov; un toiag se ridica din Israel si va lovi pe capeteniile Moabului si pe toti fiii lui Set îi va zdrobi. Din Iacov se va scula Cel ce va stapâni cu putere... (Numerii 24, 5, 17-19).

Si astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel, despre steaua care trebuia sa se arate în vremea nasterii Mântuitorului, si ca Acesta va da lovitura de moarte lumii pagâne si idolatre si va împarati peste toate popoarele lumii, pâna în veac. Apoi, sculându-se, s-a înapoiat în tara sa.

Acestea a proorocit pentru ca Duhul lui Dumnezeu a umbrit pe Valaam vrajitorul.

Bagati de seama ca acestea s-au întâmplat cu 1500 de ani înainte de venirea Mântuitorului, pe vremea lui Moise, când traia Balac, împaratul Moa-bului. De atunci traditia aceasta era în tot pamântul Persiei si în pamântul unde se afla astazi Irakul si Iranul.

Si asa, din traditie în traditie, a ajuns proorocia aceasta, pe care o istoriseste dumnezeiasca Scriptura, pâna în vremea nasterii lui Iisus Hristos. Si s-a aratat steaua în Egipt, în Persia si în alte parti cu doi ani mai înainte.

Când au vazut magii o stea atât de mare, care nu-si mai facea drumul ca si celelalte, de la rasarit la apus, ci venea de la miazazi la miazanoapte -, stiind si proorocia lui Valaam -, au putut cunoaste despre steaua care va rasari din Iacov, din Israel, din protoparintele neamului evreiesc, Împaratul care va zdrobi toate împaratiile lumii si va împarati în veac în împaratia cea duhovniceasca si fara de sfârsit (conf. Luca 1, 33).

Dar cine erau magii care au pornit sa se închine Mântuitorului? Sa nu credeti ca erau vrajitori ca Valaam din Petor. Nu. În Persia, magi se numeau cei mai mari filozofi si astronomi, ghicitori în stele sau astrologi. Ei aveau carti vechi ramase de la Valaam si de la alti înaintasi si stiau, din traditia de un mileniu si jumatate, ca se va arata o stea neobisnuita, o stea facându-si drumul altfel, nu asa cum i-a zis Ziditorul de la început, si atunci Se va naste un Împarat care va împarati toata lumea. Si pândeau, ca erau astronomi, sa vada când va aparea steaua care sa-si faca drumul ei, nu asa ca toate celelalte.

Oare nu te-ai speria sa vezi acum o stea ca vine de la miazazi spre miazanoapte? Acum ai zice ca e satelit, ca seamana cu stelele, dar atunci nu erau sateliti. Deci se stia ca acesta este un semn minunat nemaiîntâlnit. "Oare ce-i cu steaua aceasta? O fi steaua despre care a spus Valaam din Petor!"

Si de ce a aparut steaua cu doi ani mai înainte de nastere? A fost o rânduiala dumnezeiasca sa se arate cu doi ani mai înainte, ca sa aiba ei când se pregati pentru o calatorie lunga, din Persia pâna în Ierusalim, caci trebuiau sa mearga peste 1000 de km, si pe atunci nu era atât de usor ca acum.

Si cei trei mari filosofi si magi au pornit cu camilele încarcate cu hrana si cu daruri, sa-L gaseas-ca pe Împaratul lumii.

Patru au pornit, dar numai trei au ajuns. Unul din ei cu numele Artavan, fiind împiedicat de diavo-lul, n-a putut sa vina sa se închine Mântuitorului în Betleem, ci a ajuns mai târziu, când Hristos era rastignit pe Cruce.

Iubiti credinciosi,

Dar cum s-a savârsit aceasta taina duhovni-ceasca? Noua ne istoriseste Evanghelistul Matei asa: Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost: ca logodita fiind Maria, mama Lui, cu Iosif, mai înainte de a fi ei împreuna, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt (Matei 1, 18).

Dar de ce a trebuit sa se logodeasca cu barbat cea Preasfânta si Preacurata Fecioara, daca a nascut de la Duhul Sfânt si a fost camara plina de toate darurile Sfântului Duh?

Dupa cum arata dumnezeiestii Parinti, Maica Domnului a fost logodita pentru doua pricini. Prima, pentru ca trebuia sa fie mintit satana. Cu 700 de ani înainte de venirea Domnului, Proorocul Isaia, evan-ghelistul Vechiului Testament, a spus la capitolul 7, versetul 14: Iata, fecioara în pântece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel, ce se tâlcuieste, cu noi este Dumnezeu.

Satana a înteles, prin gura acestui prooroc, ca o fecioara va zamisli în chip negrait la plinirea vremii, prin lucrarea lui Dumnezeu, si din ceasul acela a început sa pândeasca pe toate fecioarele câte erau pe fata pamântului, sa afle care din ele va naste fara barbat, ca sa puna piedici planului mântuirii neamului omenesc. Caci, daca o afla poporul având în pântece nefiind logodita, o ucidea cu pietre, dupa legea lui Moise.

Dar satana s-a înselat, ca nu poate el niciodata sa împiedice lucrarea lui Dumnezeu si sa întârzie taina mântuirii. Ca zice dreptul Iov: El (Dumnezeu) destrama planurile celor vicleni... El prinde pe înte-lepti în istetimea lor si sfatul celor înselatori ies prost (Iov 5, 12-13).

De aceea Dumnezeu Si-a aratat întelepciunea si prudenta, când a dat logodnic Fecioarei, ca sa creada toata lumea si însusi satana ca este femeie ca toate femeile, si el (satana) sa nu banuiasca ca ea este fecioara cea din veci asteptata si aleasa sa nasca pe Mesia.

Iar a doua pricina a fost si mai tainica. Sfântul Grigorie Teologul si Marele Vasile spun ca s-a dat logodnic fecioarei, ca nu cumva satana, cunoscând de la început taina mântuirii, sa nu intre în lupta cu Hristos. (Marele Vasile, Tâlcuire la psalmul 44 si Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Nasterea Dom-nului).

Caci Hristos trebuia sa patimeasca, sa fie batjocorit, ocarât, schingiuit, rastignit si la urma sa fie omorât, si satana stia ca noi prin ranile Lui ne vom vindeca. Toate acestea erau prezise de Isaia, care a zis: Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a împovarat... si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat (53, 4-5).

Iata ce trebuia sa patimeasca El, conducatorul lumii, de la om! Si daca ar fi stiut satana ca aceasta fecioara are sa nasca pe Hristos, nu avea oare sa fuga departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocarât si batjocorit si omorât, ca sa nu se plineasca în felul acesta mântuirea lumii, care trebuia sa vina prin Cruce.

Atunci satana n-avea sa mai întarâte pe evrei, pe farisei, pe carturari. N-avea sa-l mai faca vânzator pe Iuda; nu apela la Pilat, nici la Irod, sa-L prigo-neasca. Dar de ce? Ca nu cumva sa biruie Hristos si sa ne mântuim noi! Dar asa, necunoscând taina, a început sa-L prigoneasca chiar dupa botez, socotind ca-i un drept sau un prooroc.

Ca auzi ce-I spune satana în muntele Caranta-niei, caci nu stia sigur cine este: De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca pâini (Matei 4, 1). Iar altadata, când duhul necurat a strigat din îndracitul din tinutul gherghesenilor: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? (Luca 8, 28).

A spus acestea pentru ca diavolul stia scriptura care zice: Eu am zis: Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6). Deci satana îl socotea pe Mântuitorul ca pe un fiu al lui Dumnezeu dupa dar, asemeni proorocilor si dreptilor catre care a fost cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 10, 35), nestiind ca este Fiul lui Dumnezeu dupa fiinta, Cel care va prada iadul si va omorî moartea.

Dar cu câti oameni nu se luptase el de atâtea mii de ani! Cu câti patriarhi, cu câti drepti, cu câti facatori de minuni, care au înviat si mortii? El stia ca trebuia sa vina proorocul prezis de Moise, dar nu stia ca va veni în persoana lui Hristos. Iata, deci, cele doua pricini pentru care a pus Dumnezeu logodnic lânga Preacurata Fecioara Maria.

Iubiti credinciosi,

Dar sa mergem cu Evanghelia mai departe. Si Iosif, când a vazut ca Maica Domnului are în pân-tece, s-a întristat. El stia ca a luat pe aceasta fecioara din mâna proorocului Zaharia, sa-i pazeasca fecioria nestricata si s-o pazeasca cu totul în învatatura Sfintelor Scripturi. Si când a vazut-o grea, a început a se spaimânta, a se mâhni cu gândul, cum cânta Biserica: "Spaimântatu-s-a Iosif..." si "Nu te mâhni, Iosife...".

S-a mâhnit Iosif, gândind cum se poate ca o fecioara de 15 ani, curata si preasfânta, pe care a luat-o din Sfânta Sfintelor, pe care a hranit-o Arhan-ghelul Gavriil 12 ani, încredintata lui ca unui om batrân si vaduv, cum se poate deci ca aceasta camara a tainelor, aceasta floare a raiului si a cerului, sa fie acum grea? Cine a înselat-o pe Maria? Cine a gresit cu dânsa? Cum de s-a încumetat cineva sa se apropie de un vas al Duhului Sfânt?

Acestea erau întrebarile pe care bietul si dreptul Iosif si le punea, mâhnindu-se dupa dreptate. Avea dreptul sa se mâhneasca, fiindca toata grija de a o pazi era asupra sa. "Ma tem - gândea el - ca de voi spune lui Zaharia aceasta, o sa ma mustre, ca de ce n-am pazit-o; iar daca va afla poporul, pe dânsa o va ucide cu pietre. Da - îsi zicea el -, mai bine am s-o las în taina si ma duc".

Si cugetând el acestea, iata îngerul Domnului i s-a aratat în vis, graind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ceea ce s-a zamislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Iar Iosif a primit aceste cuvinte ca si cum Însusi Dumnezeu i-ar fi spus: "Nu te teme ca a înselat-o cineva! Nu te teme ca de comoara aceasta a Duhului Sfânt s-a atins cineva sa ti-o fure! Nu. Este preasfânta, preacurata! Pentru dânsa am facut cerul si pamântul si am zidit toata faptura! Ia-o, si nu te teme!"

Si asa, întarit de înger, Iosif a luat-o! Si zice mai încolo Scriptura: Si n-a cunoscut-o pe ea pâna când a nascut pe Fiul Sau cel Unul-Nascut, Caruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25). De la acest cuvânt pâna când, pornesc neoprotestantii de tot felul si nu voiesc s-o laude si s-o cinsteasca pe Maica Domnului. Ci zic: Auzi ce spune Scriptura: Si n-a cunoscut-o pe ea pâna când..., ca si cum ar da a întelege ca dupa aceea, dupa ce a nascut pe Cel Unul-Nascut, s-o fi cunoscut Iosif!

Dar nebuni sunt si slabi la minte toti cei care cugeta asemenea cu dânsii. Sa cerceteze Scriptura mai întâi si sa vada ce înseamna cuvântul pâna când. Si atunci sa vada adevarul, care straluceste mai mult decât soarele în Evanghelie si în toate dumneze-iestile Scripturi.

Cuvântul "pâna când" înseamna vesnicie, se spune în Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. Si citind în scrierile dumnezeiestilor Parinti, vedem tâlcuit ca, atunci când auzim zicându-se în psalmul 109: Sezi de-a dreapta Mea, pâna ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale, sa nu întelegi ca de la judecata înainte, de când va zdrobi Hristos toata vrajmasia si pe diavolul si pe cei potrivnici, nu va mai sedea de-a dreapta Tatalui, spre a împarati cu El peste toate veacurile, deoarece stim bine si este scris, ca împaratia Lui nu va avea sfârsit (Luca 1, 33).

Sau când auzim de sotia lui David, Micol, fata lui Saul cea mai mica, se zice ca n-a avut copii pâna în ziua mortii ei (II Regi 6, 23). Înseamna ca a nascut dupa ce a murit? Câta nebunie ar fi sa crezi ca a nascut dupa ce a îngropat-o?! Deci a aratat vesnicia, ca niciodata nu a mai nascut.

Sau despre corbul lui Noe, ce zice? Si nu s-a mai întors corbul în corabia lui Noe pâna ce a secat apa de pe pamânt (Facerea 8, 7). Dar s-a întors vreodata, sau o sa se mai întoarca? Nu! Porumbelul s-a întors a doua oara, dar corbul nu s-a mai întors!

Deci cuvântul pâna când înseamna vesnicie! Asa si despre Maica Domnului. Când auzi ca n-a cunoscut-o pe ea pâna când înseamna ca în vecii vecilor n-a cunoscut barbat si n-a cunoscut-o nimeni.

Ce spune dumnezeiasca Evanghelie mai depar-te? Si a luat pe Maria, logodnica sa, ca a venit porunca de la cezarul August, când domnea în Siria Quirinius, sa mearga fiecare sa se înscrie. Unde? În cetatea sa.

Si a venit Iosif cu Maria în cetatea Betleem. De ce au venit în Betleem? Betleemul era cetatea lui David, caci ati auzit mai sus ce i-a spus îngerul lui Iosif, logodnicul Fecioarei: Iosife, fiul lui David... Si fiindca si Iosif si Maica Domnului se trageau din neamul si din casa lui David, dupa dreptate au venit în Betleem sa se înscrie, cu toate ca acum locuiau în alta parte.

Betleemul, numit în vechime si Efrata, se mai chema si cetatea lui David, caci într-însa s-a nascut si s-a uns ca împarat marele stramos al Mântui-torului, dupa trup. Dar s-a mai numit si "Casa Pâinii", de catre fericitul patriarh Iacov, care, pascându-si turmele oilor sale pe acele locuri, mai înainte a vazut si a proorocit ca acolo avea sa se pogoare si sa Se nasca Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Dar unde se afla Betleemul? În Palestina. Este o cetate mica, la jumatatea caii între Ierusalim si Hebron, unde s-a nascut Sfântul Ioan Botezatorul si unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri, mai bine-zis cu Sfânta Treime. Acolo era Betleemul!

Dar de ce S-a nascut Mântuitorul în Betleem? Era vreo proorocie ca Betleemul va fi locul de nastere al lui Iisus Hristos? Era. Proorocul Miheia a spus mai înainte cu vreo 4-500 de ani de venirea lui Hristos în lume: Si tu, Betleeme, pamântul lui Iuda, nicidecum nu esti mai mic între voievodatele lui Iuda, caci din tine va iesi Povatuitorul, Care va paste pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1; Matei 2, 6).

Aceasta proorocie au cunoscut-o si arhiereii si carturarii, caci atunci când i-a întrebat Irod: "Unde va sa se nasca Hristosul", ei au raspuns: "În Betlee-mul Iudeii". Si i-au spus proorocia aceasta.

Deci, când a venit Iosif în Betleemul Iudeii cu Maica Domnului, împlinindu-se noua luni, tocmai atunci a sosit vremea de nastere. Si atunci, aflându-se în Betleem, cautau un loc unde sa poata naste.

Iubiti frati, poate si dumneavoastra si noi am stat în una din nopti afara, când cerul era înstelat si stelele asa de frumoase si de stralucitoare, ca în timpul de iarna de acum. Ce ati face daca ati vedea deodata ca stelele si cerul tot vin si vin si vin spre pamânt si se apropie? Si din ce se apropie mai tare, mai tare lumineaza; si de atâta orbire si de frica, negresit, mai ca v-ar iesi sufletul! Ce s-ar întâmpla? Câta spaima ar fi!

Sau daca am vedea deodata în timpul zilei ca soarele începe sa vina catre noi si tot vine si orbeste lumea si arde lumea cu razele sale si miliarde de raze strapung vazduhul, arzând toate si luminând toate! Câta frica ar fi atunci si cât cutremur sa vezi stelele si soarele venind spre pamânt.

Ei, dar nimic n-ar fi aceasta fata de ce s-a întâmplat la nasterea lui Hristos. Ca nu cerul, nu soarele s-a coborât atunci la noi, ci Ziditorul cerului si al pamântului. Cel ce a zidit soarele si a pus lumina, razele si caldura în el, si a pus luminatori pe taria cerului. Acela a venit!

Câta spaima, cât cutremur n-ar trebui sa ne cuprinda pe noi gândind ca Cel Care a facut toate din nimic, a venit pâna la firea noastra. Si n-a voit sa vina sa se nasca în palatele cezarilor Romei sau la faraonii Egiptului, unde era numai aur, ci într-o iesle simpla, într-o pestera. Era o pestera cu iesle pentru vite, care avea cam 20-30 de picioare latime, unde se adaposteau vitele de caldura mare. Era pestera unde David închidea oile când era pastor.

Deci Mântuitorul a voit sa Se nasca chiar în pestera unde David, stramosul Sau dupa trup, a trait. N-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci pestera lui David, ca sa-si arate smerenia chiar de la început, de la nastere.

Dar de ce S-a nascut într-o pestera? Pentru ca ea este simbolul întunericului. El a venit sa aduca lumina si în temnita iadului si în lumea care era în noapte, ca zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum si mai ales cel pâna la Hristos era o noapte lunga, în care lumea era oarba, statea în întunericul slujirii de idoli si al pacatului.

Si S-a nascut Hristos noaptea, la miezul noptii si în pestera, ca sa arate ca El a venit sa aduca lumina, sa risipeasca întunericul. Unde? La pesterile de care a spus Isaia, caci zice: pesterile lor - vorbeste de pesterile iadului - în veci cu întuneric sunt facute. Si a venit sa risipeasca întunericul din pesterile iadului si întunericul pacatului de pe fata pamântului.

Dar de ce S-a nascut Iisus Hristos la miezul noptii? A venit sa lumineze pesterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru ca Hristos era lumina cea adevarata, care lumineaza pe tot omul care va sa vie în lume. El de la început era lumina lumii si a venit sa lumineze si sa straluceasca în toate partile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Dar stiti în care zi a saptamânii S-a nascut Hristos? Poate va întreaba cineva. Adu-ti aminte din Sfânta Scriptura ziua în care a facut Dumnezeu lumina, când a zis: "Sa se faca lumina" si a fost lumina! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a saptamânii, Duminica sau "Ziua soarelui"!

Duminica S-a nascut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arata Sfintii Parinti de la Soborul IV Ecumenic. Duminica a înviat din morti (Matei 28, 1). Duminica a turnat Hristos din Duhul Sfânt peste Sfintii Sai ucenici si Apostoli. Duminica Sfintii Apostoli faceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a descoperit si Apocalipsa, ca Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminica (1, 10). Iata dar, câte sunt legate de ziua Duminicii!

De aceea a sfintit Dumnezeu ziua Duminicii si cu nasterea Sa, pentru ca în ziua aceasta, cum v-am spus, a facut Dumnezeu lumina. Parca ne-ar fi spus Mântuitorul: "Eu Însumi am facut lumina cea zidita atunci, si am venit sa aduc lumina cea sfintita si duhovniceasca la toata lumea. Eu am adus lumina peste tot omul si voi lumina peste tot omul care vine în lume ca lumina sfintita. Eu am facut lumina atunci când am facut soarele si lumina zilei, si Eu am venit acum cu lumina gândita, ca lumina duhovniceasca". Iata pentru care pricina Hristos S-a nascut Duminica si la miezul noptii.

Iubiti credinciosi,

Magii, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la stapânitorul Irod si au întrebat unde este Împaratul care S-a nascut. Si întelegând Irod ca în Iudeea si anume în Betleem se va naste Hristos, cu mare viclesug le-a spus magilor: Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca Îl veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma închin Lui (Matei 2, 8).

N-avea el de gând sa-L cinsteasca, ci voia numai sa afle unde este, ca sa-L piarda. Dar cum v-am mai spus, planul lui Dumnezeu nu-l poate opri nimeni. Nici dracii, nici îngerii, nici oamenii, nici popoarele, nimeni, nimeni. El înainteaza vesnic cum este rânduit de Dumnezeu.

S-au dus deci magii, dupa cum stiti, si au aflat steaua deasupra pesterii din Betleem. Apoi s-au închinat cu mare bucurie si cinste Domnului nostru Iisus Hristos, si I-au adus daruri: aur, smirna si tamâie. Aur, ca unui împarat, tamâie, ca unui Dumnezeu si smirna ca unui mort (muritor). Si luând înstiintare în vis sa nu se mai întoarca la Irod, au pornit înapoi pe alta cale.

Irod, vazând ca a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie si de mare tulburare. Si aducându-si aminte de cele spuse de magi, ca steaua s-a aratat cu doi ani mai înainte, a trimis ostasi în Betleemul Iudeii si în jur, sa taie toti pruncii de doi ani si mai jos, ca numai asa va fi sigur de uciderea acelui Împarat, Care este Hristos.

Dar înainte de aceasta, îngerul Domnului se arata lui Iosif în vis si-i spuse: Scoala-te, ia pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt si stai acolo pâna ce-ti voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L omoare (Matei 2, 13).

Ati vazut purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru Fiul Sau? Dar de ce i-a zis: "Fugi"? Oare S-a temut Hristos de Irod? De ce fuge Dumnezeu de om? Se teme oare de el? Doamne fereste! De câte ori nu a trecut Hristos prin mijlocul fariseilor când au vrut sa-L prinda?

Aceasta a facut-o spre a ne da noua pilda, ca sa fugim din calea primejdiei când vedem ca vine asupra noastra; pentru ca zice Sfântul Ioan Gura de Aur: "Daca vezi ca vine primejdia, sa n-ai cutezanta si mândria cugetului sa stai în calea primejdiei. Daca stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindca te încrezi în tine. Daca Dumnezeu vrea sa patimesti martiriul si sa te încununeze, te gaseste dusmanul. Dar tu esti dator sa te pazesti, sa nu crezi ca esti mai tare decât Petru si Pavel si sa stai în calea primejdiei".

Dar câti din drepti n-au fugit si nu s-au ferit? De câte ori n-a fugit David de furia lui Saul, care îl urmarea ca sa-l piarda?

Sfântul Atanasie cel Mare a fugit de furia arienilor; Emilian al Cizicului, treizeci de ani a umblat fugar; Teofilact al Nicomidiei, douazeci si opt; Ilarion cel Nou a stat la o vaduva batrâna sapte ani într-o gradina, într-un bordei; Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, a stat doisprezece ani pe malul marii la un pescar, fiindca îl urmarea Leon, împaratul iconoclast; Sfântul Teodor Studitul doua-zeci de ani a fost fugar si de asemenea ucenicul sau, Nicolae Marturisitorul.

Deci, vedem din vremea prigoanelor cum s-au ferit crestinii si sfintii, ca sa nu aiba mândria sa spuna: "Ma duc la moarte!" Pentru ca nu suntem pregatiti de moarte, si Dumnezeu, când vede ca omul se reazema pe puterile lui, îi ia darul. Este mai bine sa zicem: "Doamne, sunt pacatos, sunt neputincios si fricos, de aceea fug. Daca vrei sa ma întaresti Tu, scoate-ma; daca nu, fug!" Ce spune Proorocul Isaia în cântarea a patra? Mergi, poporul Meu, încuie usa ta, ascunde-te putin, câtusi de putin, pâna va trece mânia Domnului (Isaia 26, 20).

Auzi! Sa ne ascundem putin, câtusi de putin, pâna va trece mânia Domnului. Nu avem porunca sa iesim în vileag, dar nici sa ne lepadam de Hristos când suntem descoperiti.

Si Sfântul Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei, pentru prigoana cea mare care va fi catre sfârsitul lumii pentru toata Biserica de pe fata pamântului, zice: "În vremea aceea va ajuta Bisericii lui Hristos pustia cea gândita si cea simtita". Pustia cea gândita este atunci când omul va tine credinta în taina si se va ruga din inima lui Dumnezeu sa se pregateasca pentru mucenicie si pentru moarte.

Iar pustia cea simtita vor fi codrii, muntii, dea-lurile, vaile adânci, desisurile, care vor adaposti pe robii lui Dumnezeu si îi vor acoperi. Asa trebuie sa facem. Negresit, în toata vremea si în tot locul, crestinul trebuie sa fie pilda, sa marturiseasca prin toata viata sa ca este cu adevarat lumina lumii si sarea pamântului, sa aiba mereu în minte cuvântul Apostolului: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mântuire (Romani 10, 10).

Dar si aceasta sa o învatam din Evanghelia de azi: ca este bine, si dupa Sfintii Prooroci si dupa Sfintii Apostoli, sa te feresti din calea primejdiei când poti. Când nu, stam înaintea Domnului si El va întari pe cele neputincioase si va plini cele cu lipsa ale noastre.

Iubiti credinciosi,

Iata ce s-a întâmplat. Sculându-se Iosif a luat Pruncul si pe mama Lui si au fugit în Egipt. Si au stat acolo, dupa marturia unor sfinti si a unor mari istorici, sapte ani, ca Irod a domnit 13 ani, cum arata marele istoric evreu Iosif Flaviu.

Si S-a dus Mântuitorul în Egipt pentru doua pricini: prima ca sa împlineasca proorocia lui Osea: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1; Matei 2, 15), precum trebuia sa plineasca la vreme si proorocia despre rastignire, hranirea cu otet, trestia si toate celelalte.

Dar si pentru alta pricina s-a facut aceasta: În secolele II-IV dupa Hristos au iesit niste erezii numite gnostice: montanistii, arienii si altele. Si o seama din ei au nalucit ca Hristos S-a nascut nu dupa fire, ci dupa nalucire. Deci, daca nu S-ar fi ascuns Hristos, acesti eretici ar fi nalucit ca El nu ar fi fost si om dupa trup, ci numai Dumnezeu, care dupa nalucire S-a întrupat.

Dar daca a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca sa arate ca poarta si fire omeneasca si ca sabia l-ar fi taiat. Deci a facut aceasta ca sa se foloseasca Biserica mai târziu. A fugit deci ca sa împlineasca proorocia care spune ca din Egipt am chemat pe Fiul Meu si ca sa arate ca purta trup si S-a ferit cu firea Sa omeneasca de sabia lui Irod.

Iar dupa ce au stat ei sapte ani în Egipt, Iosif, primind porunca în vis, a luat Pruncul si pe mama Lui si a venit în partile Galileii, în pamântul lui Israel (Matei 2, 21-22).

Si ducându-se în Galileea, s-au asezat în cetatea Nazaret. Dar de ce au venit tocmai la Nazaret? Ca sa se împlineasca Scriptura, care zice: ...Nazarinean se va chema. Dar de la Sfintii Parinti aflam ca cuvântul nazarinean nu exista în toata Scriptura. Atunci de ce se zice: Si a venit si a locuit în orasul Nazaret, ca sa se împlineasca ceea ce s-a spus prin prooroci, ca Nazarinean se va chema (Matei 2, 23).

Dar câte Scripturi nu existau mai înainte, de care stim prin traditie? Iudeii au fost stramutati din locul lor si o multime de carti canonice de-ale lor s-au pierdut, cum a fost si Cartea Întelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, a lui Tobie si altele care au intrat în canonul cartilor Scripturii. Asa se întelege proorocia aceasta de "Nazarinean". Se banuieste ca se afla în cartile lui Enoh, care a scris 19 carti, ce se aflau în corabia lui Noe când a venit potopul. Caci se stia si dupa potop de proorocia lui Enoh, de care aminteste Sfântul Apostol Iuda în Epistola sa soborniceasca si în cea de a doua a Sfântului Apostol Petru.

Deci cuvântul "Nazarinean" nu-l gasesti în toata Scriptura, dar s-a pastrat prin traditie, din proorociile lui Enoh. Asa spun dumnezeiestii Parinti.

Dar mai avem oare si altele din prorociile care s-au pastrat numai prin traditie si nu sunt scrise? Da, avem. Iata ce spune Epistola a doua a Sfântului Apostol Pavel catre Timotei: Dupa cum Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise, asa si acestia stau împotriva adevarului... si celelalte (3, 8).

Ati vazut? Dar cautati la Numerii si la Levitic, sa vedeti, gasiti pe Iannes si Iambres în Scriptura?

Am avut o discutie cu adventistii de la Fundul Moldovei, care ziceau ca ei cred numai ce este scris. "Daca voi credeti numai ce este scris, va rog sa-mi aratati unde se scrie de Iannes si Iambres în Scriptura?" Au zis: "Nu este scris". "Si de unde stie Pavel, care nu spune minciuni? Voi credeti în toate cele 14 epistole ale lui. De unde stie el ca Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise?" Au raspuns: "Poate din traditie". "Nu "poate". Eu va aduc voua si altele din Scriptura, care arata ca traditia este mai veche decât Scriptura. Si Scriptura nu este altceva decât o traditie veche întreaga, scrisa.

V-am dat pilda cu Iannes si Iambres. Unde vedeti în Scriptura ca asa i-a chemat? În ea se spune numai ca vrajitorii lui Faraon s-au împotrivit lui Moise pâna la a treia plaga (Iesire 7, 11, 22; 8, 7), pâna ce a dat Moise în tot pamântul musita, dar nu spune cum îi chema pe vrajitorii care s-au împotrivit lui.

Asadar, fratii mei, din predica de azi, pe lânga altele, sa va ramâna cu osebire în minte, întâi, ca suntem datori sa ne ferim în vreme de primejdie, dupa a noastra putere; iar al doilea, ca unele proorocii despre Mântuitorul le-au adus Sfintii Evanghelisti din Sfânta Traditie, care este mai veche decât Sfânta Scriptura. Asa este aceasta care zice ca Mântuitorul Se va chema "Nazarinean".

Aceasta s-o stiti despre Nasterea Mântuitorului Iisus Hristos. Mai înainte de toate sa dati slava milostivirii si bunatatii celei negraite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si Preacuratei si Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Nasterea Lui, ca ne-a învrednicit pe toti sa mai ajungem înca o data Nasterea Domnului si sa praznuim înnoirea neamului omenesc prin taina venirii cea în trup a lui Dumne-zeu Cuvântul.

Cu aceasta închei si rog pe Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa nu uitam cele ce le-am spus si cele ce ati auzit. Amin!

Parintele Cleopa